Raportul comitetului de audit nr. 3618 / 09.05.2014

R A P O R T U L

COMITETULUI DE AUDIT

În cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A., societate administrată în sistem unitar, comitetul de audit a fost constituit prin Decizia nr.4 din 31.03.2014 emisă de consiliul de administrație, comitetul având următoarea componență:

– Faur Mariana Hortenzia

– Turjuc Viorel

– Onica Adela

Conform prevederilor art.34, alin.(3) din O.U.G. 109/2011 actualizată privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, comitetul de audit îndeplineşte atribuţiile prevăzute de art. 47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Comitetul de audit legal constituit, în îndeplinirea atribuțiunilor ce îi revin legat de reglementările menționate, și-a canalizat preocupările spre următoarele obiective:

a) monitorizarea procesului de raportare financiară;

b) monitorizarea eficacității sistemelor de control intern, de audit intern, şi de management al riscurilor din cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A.;

c) monitorizarea auditului statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate;

d) verificarea şi monitorizarea independenţei auditorului financiar extern.

În urma monitorizărilor și verificărilor efectuate, comitetul de audit a constatat următoarele:

Procesul de raportare financiară s-a desfășurat în mod corespunzător, cu respectarea prevederilor Ordinului nr.79/2014 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

 Urmare monitorizării eficacității sistemelor de control, comitetul de audit a constatat că acestea sunt structurate astfel:

Control financiar preventiv – acest sistem fiind organizat în conformitate cu prevederile O.G. 119/1999 cu modificările și completările ulterioare. Toate operațiunile și documentele ce se supun vizei CFP au fost vizate favorabil, neexistând refuzuri de viză în anul 2013.

Pentru anul 2013 responsabilitatea coordonării CFP a revenit d-nei. Francz Rozalia și începând cu 21.11.2013 d-nei. Boiangiu Daniela.

Societatea are elaborate norme de CFP tabel cu operațiunile și documentele supuse CFP. Trimestrial se întocmesc raportări cu numărul și valoarea operațiunilor supuse vizei, rapoarte care se transmit Mun. Arad – Biroul Societăți Comerciale.

Controlul Financiar de Gestiune

S.C. Compania de Transport Public S.A. are organizat și Controlul Financiar de Gestiune în conformitate cu prevederile H.G. nr.1151/2012. Pentru anul 2013 persoanele desemnate pentru executarea Controlului Financiar de Gestiune au fost dna. Francz Rozalia și alternativ dna. Ardelean Mirela. S-a constatat întocmirea unui plan anual de control precum și existența proceselor verbale de verificare trimestriale. Acestea s-au întocmit regulat și au fost supuse aprobării directorului general. Nu au fost constatate abateri de la legislație și normele contabile.

Audit Intern

În cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A. este înființat și funcționează Compartimentul de Audit Intern. Acest compartiment are în componența sa doi auditori, aceștia desfășurând activitățile de audit intern conform:

planului strategic multianual de audit intern aprobat prin decizia Consiliului de Administrație;

planului de audit intern anual aprobat prin decizia Consiliului de Administrație;

● Legea 672/2002 republicată, privind auditul public intern;

● H.G. nr.1086/11.12.2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern;

● Normele metodologice proprii aprobate de Consiliul de Administraţie al S.C. C.T.P. S.A. (Dec. nr.3/26.02.2008), revizuite.

Principalele tehnici şi instrumente utilizate în desfășurarea auditului intern:

  • interviul pentru lămurirea de aspecte legate de organizarea şi desfăşurarea activităţilor;

  • testarea pentru urmărirea detectării erorilor sau iregularităţilor;

  • eşantionarea pentru analiza întocmirii documentelor şi efectuarea plăţilor;

  • observarea fizică în vederea formării unei păreri proprii privind modul de întocmire şi emitere a documentelor;

  • liste de verificare pentru a stabili condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare domeniu auditabil;

  • liste de control;

  • chestionare;

  • FIAP-uri întocmite pentru fiecare disfuncţionalitate constatată.

Audit financiar extern

Prin Hotărârea nr.7 din 23.12.2013, Adunarea Generală a Acționarilor a numit auditorul financiar S.C. EUROAUDITORFIN CONSULTING S.R.L. în vederea auditării anului financiar 2013, contractul de audit fiind încheiat pe perioada ianuarie-mai 2014.

În urma verificărilor și monitorizărilor efectuate, comitetul de audit a constatat îndeplinirea cerinței privind independenţa auditorului financiar extern.

În conformitate cu Ordinul 109, S.C. Compania de Transport Public S.A. are îndeplinite obligațiile prevăzute de standardul riscurilor și are întocmite registrele riscurilor pentru toate compartimentele funcționale.

În ceea ce privește sistemul de management al riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, acesta a fost întocmit prin evaluarea locurilor de muncă de către S.C. INTENSIV SYA TRADING S.R.L., societate specializată și autorizată în acest domeniu.

De asemenea, comitetul de audit a constatat existența procedurilor pentru organizarea gestiunilor de valori materiale și bănești și a evidenței analitice și sintetice a elementelor patrimoniale. Organizarea gestiunilor de valori materiale și bănești este conformă cu Legea nr.22/1969, asigurându-se reflectarea în evidențele sintetice și analitice ale societății a tuturor elementelor patrimoniale.

În cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A. evidența contabilă a fost condusă în conformitate cu normele legale în vigoare, înregistrările fiind efectuate pe bază de documente justificative, fiind respectate principiile și metodele contabilității.

Societatea asigură conducerea, evidența și păstrarea tuturor registrelor obligatorii, cu respectarea modului de completare, păstrare și arhivare.

În conformitate cu prevederile art.51, alin.(1), lit.d) din O.U.G. 109/2011 actualizată privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, raportul comitetului de audit și raportul de audit anual, vor fi făcute publice pe pagina de internet a întreprinderii publice prin grija consiliului de administratie.

Comitetul de audit :

– Faur Mariana Hortenzia

– Turjuc Viorel

– Onica Adela

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support