DECIZIA nr. 12 din 31.10.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DECIZIA nr. 12 din 31.10.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. întrunit statutar în data de 31.10.2014, având în vedere:

  • Raportul nr.7520/29.10.2014 emis de Director General privind activitatea societății pe luna septembrie 2014, situaţia datoriilor la zi și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna octombrie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna noiembrie 2014, cu anexe;

  • Raportul nr.7490 din 28.10.2014 cu privire la gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general al S.C. C.T.P. S.A. pentru luna septembrie 2014, conform contractului de mandat;

  • Referatul 7519/29.10.2014 întocmit de conducerea societății privind solicitarea aprobării prelungirii pe o perioadă de 12 luni a liniei de credit contractate cu Banca Transilvania în valoare de 1.450.000 lei;

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul directorului general privind activitatea societății pe luna septembrie 2014, situaţia datoriilor la zi și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna octombrie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna noiembrie 2014, anexa 1 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.2. Se aprobă gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general al S.C. C.T.P. S.A. pentru luna septembrie 2014, conform contractului de mandat, anexa 2 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.3. Se aprobă prelungirea pe o perioadă de 12 luni a liniei de credit contractate cu Banca Transilvania prin contractul de credit nr.195/16.12.2009 în valoare de 1.450.000 lei.

Art.4. Se convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor în data de 17.12.2014, ora 13:00, la sediul S.C. C.T.P. S.A., mun. Arad, Calea Victoriei, nr.35 b-37, sala de ședințe, având ca ordine de zi ”Aprobarea proiectului Bugetului de Venituri și Cheltuieli al S.C. Compania de Transport Public S.A. pe anul 2015”

În cazul în care prima ședință a Adunării Generale a Acționarilor nu se va putea ține, în conformitate cu art.16, alin.(6) din Actul Constitutiv al societății, aceasta se va întruni în data de 18.12.2014, ora 13:00 la sediul societăţii situat în Mun. Arad, Calea Victoriei nr.35b-37, sala de ședințe.

Art.6. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Acționarii S.C. Comania de Transport Public S.A. (referitor la art.4);

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

Vizat pentru legalitate

Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 11 din 30.09.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DECIZIA nr. 11 din 30.09.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. întrunit statutar în data de 30.09.2014, având în vedere:

  • Raportul nr.6758/26.09.2014 emis de Director General privind activitatea societății pe luna august 2014, situaţia datoriilor la zi și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe lunile august și septembrie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna octombrie 2014, cu anexe;

  • Raportul nr.6761 din 26.09.2014 cu privire la gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general al S.C. C.T.P. S.A. pentru lunile iulie și august 2014, conform contractului de mandat;

  • Referatul 6692/24.09.2014 întocmit de Serviciul Tehnic privind aprobarea programului de pregătire de iarnă 2014-2015;

  • Referatul 6760/26.09.2014 întocmit de conducerea societății privind solicitarea avizării prelungirii pe o perioadă de 12 luni a liniei de credit contractate cu Banca Transilvania în valoare de 1.450.000 lei;

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul directorului general privind activitatea societății pe luna august 2014, situaţia datoriilor la zi și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe lunile august și septembrie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna octombrie 2014, anexa 1 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.2. Se aprobă gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general al S.C. C.T.P. S.A. pentru lunile iulie și august 2014, conform contractului de mandat, anexa 2 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.3. Se aprobă programul de pregătire de iarnă 2014-2015, anexa 3 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.4. Se avizează prelungirea pe o perioadă de 12 luni a liniei de credit contractate cu Banca Transilvania prin contractul de credit nr.195/16.12.2009 în valoare de 1.450.000 lei, urmând a fi supusă aprobării A.G.A.

Art.5. Se convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor în data de 05.11.2014, ora 13:00, la sediul S.C. C.T.P. S.A., mun. Arad, Calea Victoriei, nr.35 b-37, sala de ședințe, cu următoarea ordine de zi:

1. Aprobarea prelungirii pe o perioadă de 12 luni a liniei de credit în valoare de 1.450.000 lei contractate cu Banca Transilvania prin contractul de credit nr.195/16.12.2009;

2. Aprobarea prelungirii contractelor de garanție imobiliară aferente liniei de credit;

3. Desemnarea persoanelor împuternicite pentru semnarea actelor necesare prelungirii liniei de credit și contractelor de garanție imobiliară aferente, din partea S.C. C.T.P. S.A.;

4. Desemnarea auditorului financiar pentru situațiile financiare ale anului 2014;

5. Aprobarea actualizării la O.R.C. Arad a datelor referitoare la sediile punctelor de lucru ale S.C. Compania de Transport Public S.A. și corelarea codurilor C.A.E.N. privitor la activitățile desfășurate la punctele de lucru;

6. Desemnarea persoanei împuternicite să semneze documentele privind modificările intervenite;

7. Desemnarea persoanei împuternicite să înregistreze menţiunile la Oficiul Registrului Comerţului.

În cazul în care prima ședință a Adunării Generale a Acționarilor nu se va putea ține, în conformitate cu art.16, alin.(6) din Actul Constitutiv al societății, aceasta se va întruni în data de 06.11.2014, ora 13:00 la sediul societăţii situat în Mun. Arad, Calea Victoriei nr.35b-37, sala de ședințe.

Art.6. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Acționarii S.C. Comania de Transport Public S.A. (referitor la art.5);

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

Vizat pentru legalitate

Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 10 din 18.08.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.

CONSILIUL DE  ADMINISTRAŢIE

DECIZIA  nr. 10  din 18.08.2014

            Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport  Public S.A. întrunit statutar în data de 18.08.2014, având în vedere:

–         Raportul nr.5797/13.08.2014 emis de Director General privind activitatea societății pe lunile iunie-iulie 2014, situaţia datoriilor la zi și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna iulie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna august 2014, cu anexe;

–         Materialul nr.5800 din 13.08.2014 cu privire la gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general al S.C. C.T.P. S.A. pentru luna iunie 2014, conform contractului de mandat;

–         Raportul 5799/13.08.2014 privind situațiile financiare ale societății pe semestrul I al anului 2014;

–         Raportul nr.5798/13.08.2014, emis de Consiliul de Administrație cu privire la activităţile de administrare a S.C. Compania de Transport Public S.A. pe semestrul I al anului 2014;

–         Cererea nr.5849/14.08.2014 emisă de Director General privind efectuarea unui numar de șapte zile din concediul de odihnă aferent anului 2014.

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul directorului general privind activitatea societății pe lunile iunie-iulie 2014, situaţia datoriilor la zi și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna iulie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna august 2014, anexa 1 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.2. Se aprobă gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general al S.C. C.T.P. S.A. pentru luna iunie 2014, anexa 2 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.3. Se avizează situațiile financiare ale societății pe semestrul I al anului 2014, anexa 3 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.4. Se avizează raportul Consiliului de Administrație asupra activităţii de administrare a S.C. Compania de Transport Public S.A. pe semestrul I al anului 2014, urmând a fi supus aprobării A.G.A., anexa 4 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.5. Se aprobă cererea Directorului General privind efectuarea unui număr de șapte zile din concediul de odihnă aferent anului 2014, începând cu data de 25.08.2014;

Art.6. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

–         Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

–         Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

       PREŞEDINTELE  CONSILIULUI   DE  ADMINISTRAŢIE 

                                  Macra Claudia Anca

                                                                                      Vizat pentru legalitate

                                                                                     Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 9 din 21.07.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.


DECIZIA  nr. 9  din 21.07.2014

            Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport  Public S.A. întrunit statutar în data de 21.07.2014, având în vedere:

–         Necesitatea întrunirii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor în vederea aprobării situațiilor financiare ale societății pe semestrul I al anului 2014 și depunerea acestora la autoritățile fiscale

DECIDE

                                                                        

Art.1. Se convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor în data de 18.08.2014, ora 13:00, la sediul S.C. C.T.P. S.A., mun. Arad, Calea Victoriei, nr.35 b-37, sala de ședințe, cu următoarea ordine de zi:

– Aprobarea situațiilor financiare ale societății pe semestrul I al anului 2014.

Art.2. În cazul în care prima ședință a Adunării Generale a Acționarilor nu se va putea ține, în conformitate cu art.16, alin.(6) din Actul Constitutiv al societății, aceasta se va întruni în data de 19.08.2014, ora 13:00 la sediul societăţii situat în Mun. Arad, Calea Victoriei nr.35b-37, sala de ședințe.

Art.3. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

–         Acționarii S.C. Comania de Transport Public S.A.

–         Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

–         Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

       PREŞEDINTELE  CONSILIULUI   DE  ADMINISTRAŢIE 

                                  Macra Claudia Anca

                                                                                      Vizat pentru legalitate

                                                                                     Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 8 din 21.07.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.

CONSILIUL DE  ADMINISTRAŢIE

DECIZIA  nr. 8  din 21.07.2014

            Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport  Public S.A. întrunit statutar în data de 21.07.2014, având în vedere:

–         Materialul privind îndreptarea unor erori materiale intervenite în redactarea actului adițional nr.2la Contractul de Asistență pentru Proiectul “Reabilitarea infrastructurii de tramvaie de-a lungul axei principale Nord-Sud a municipiului, reabilitarea stațiilor de pe același tronson, eficientizarea și eventuala privatizare a Companiei de Transport Public Arad” din data de 21 iunie 2007 încheiat între Municipiul Arad, Județul Arad, Comania de Transport Public Arad S.A. și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 12 februarie 2010

DECIDE

                                                                        

Art.1. Se aprobă modificarea Actului  Adițional nr. 2 la Contractul de Asistență pentru Proiectul “Reabilitarea infrastructurii de tramvaie de-a lungul axei principale Nord-Sud a municipiului, reabilitarea stațiilor de pe același tronson, eficientizarea și eventuala privatizare a Companiei de Transport Public Arad” din data de 21 iunie 2007 încheiat între Municipiul Arad, Județul Arad, Comania de Transport Public Arad S.A. și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 12 februarie 2010 – variantele în limba română și în limba engleză, conform anexei.

Art.2. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

–         Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

–         Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

       PREŞEDINTELE  CONSILIULUI   DE  ADMINISTRAŢIE 

                                  Macra Claudia Anca

                                                                                      Vizat pentru legalitate

                                                                                     Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 7 din 30.06.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DECIZIA nr. 7 din 30.06.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. întrunit statutar în data de 30.06.2014, având în vedere:

  • Raportul nr.4823/26.06.2014 emis de Director General privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe lunile mai-iunie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna iulie 2014, cu anexe;

  • Materialele nr.4792 și 4793/25.06.2014 cu privire la gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general al S.C. C.T.P. S.A. pentru lunile aprilie și mai 2014, conform contractului de mandat

  • Informarea nr.4837/26.06.2014 privind inspecția economico-financiară desfășurată la CTP în perioada 28.02.2014-28.05.2014, deficiențele constatate și modul în care au fost corectate aceste deficiențe.

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul directorului general privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe lunile mai-iunie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna iulie 2014, anexa 1 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.2. Se aprobă gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general al S.C. C.T.P. S.A. pentru lunile aprilie și mai 2014, conform contractului de mandat, anexa 2 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.3. Se ia act de informarea privind inspecția economico-financiară desfășurată la S.C. C.T.P. S.A. în perioada 28.02.2014-28.05.2014.

Art.4. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

Vizat pentru legalitate

Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 5 din 29.04.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.

 CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DECIZIA nr. 5 din 29.04.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. întrunit statutar în data de 29.04.2014, având în vedere:

  • raportul nr.3278/25.04.2014 emis de Director General privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna aprilie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna mai 2014;

  • raportul nr.3234/24.04.2014 emis de Serviciul Resurse Umane privind negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Unitate pe anii 2013-2015 în ce privește salarizarea personalului din cadrul societății;

  • referatul nr.3079/16.04.2014 emis de Serviciul Tehnic, privind propunerea de transfer din domeniul public concesionat de către CLM către S.C. C.T.P. S.A. a unor mijloace fixe;

  • referatul nr.3035/15.04.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 958,04 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a finalizării Planului de distribuire și Raportului final al procedurii falimentului debitorului S.C. Cora Intertrans S.R.L.

  • referatul nr.2742/03.04.2014 emis de Serviciul Comercial, privind propunerea de modificare a regulamentului privind organizarea și desfășurarea procedurilor în vederea atribuirii contractelor de închiriere pentru spațiile aflate în proprietatea C.T.P.

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul directorului general privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice.

Art.2. Se aprobă limitele salarizării personalului din cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A. stabilite în cadrul negocierii Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Unitate pe anii 2013-2015.

Art.3. Se avizează transferul din domeniul public concesionat de către CLM către S.C. C.T.P. S.A. a unor mijloace fixe (11 buc. stâlpi racord pod Micalaca), conform anexă.

Art.4. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 958,04 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a finalizării Planului de distribuire și Raportului final al procedurii falimentului debitorului S.C. Cora Intertrans S.R.L.

Art.5. Se aprobă modificarea regulamentului privind organizarea și desfășurarea procedurilor în vederea atribuirii contractelor de închiriere pentru spațiile aflate în proprietatea C.T.P., după cum urmează:

– la art. 4. alin.(1) se adaugă lit.c) cu următorul cuprins ”Atribuire directă”

– se introduce un nou articol, respectiv art.181, cu următorul conținut:

”(1) Procedura de atribuire directă se aplică numai în cazul în care în urma desfășurării procedurii de licitație publică deschisă conform prezentului regulament nu au fost depuse oferte pentru respectivul spațiu.

(2) Procedura de atribuire directă nu impune utilizarea niciunei forme de publicitate, această procedură considerându-se a fi îndeplinită prin desfășurarea anterioară a procedurii de licitație publică deschisă.

(3) Ofertantul are obligația de a depune o cerere scrisă prin care să precizeze durata închirierii, aceasta neputând fi mai mică de 30 de zile dar nici mai mare de 6 luni.

(4) Prețul chiriei va fi prețul de pornire stabilit prin Decizie de Consiliul de Administrație și publicat în cadrul procedurii de licitație publică deschisă desfășurată anterior.

(5) În cadrul procedurii de atribuire directă, ofertantul trebuie să prezinte:

a.) numele persoanei fizice/denumirea persoanei juridice ce dorește închirierea;

b.) datele persoanei fizice/juridice ce dorește închirierea, și copie certificată a documentului de identitate/C.U.I.;

c.) datele de identificare ale spațiului care se dorește a fi închiriat;

d.) certificat fiscal sau declarație pe propria răspundere care să ateste că ofertantul nu are datorii la bugetul local și de stat precum și faptul că nu se află în reorganizare sau faliment;

(6) Contractul de închiriere va fi semnat de îndată ce comisia de atribuire a contractului de închiriere constată îndeplinirea tuturor cerințelor de la pct.(5).”

Art.6. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

 

Vizat pentru legalitate

Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 4 din 31.03.2014

 CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DECIZIA nr. 4 din 31.03.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. întrunit statutar în data de 31.03.2014, având în vedere:

  • raportul nr.2491/27.03.2014 emis de Director General privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna martie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna aprilie 2014;

  • referatul nr.2355/24.03.2014 emis de Serviciul Tehnic privind propunerile scoaterii din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului C.L.M. Arad și patrimoniului propriu, urmare inventarierii pe anul 2013;

  • cererea nr.2584/31.03.2014 emisă de Director General privind efectuarea unui număr de șase zile din concediul de odihnă aferent anului 2013, începând cu data de 17.04.2014.

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul directorului general privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice (anexe la prezenta).

Art.2. Se aprobă scoaterea din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului C.L.M. Arad și patrimoniului propriu al C.T.P., urmare inventarierii pe anul 2013, în forma propusă (anexă la prezenta).

Art.3. În cadrul consiliului de administrație se constituie comitetul de audit, respectiv comitetul de nominalizare și remunerare în următoarea componență:

  1. Comitetul de audit:

– Faur Mariana Hortenzia

– Turjuc Viorel

– Onica Adela

  1. Comitetul de nominalizare și remunerare:

– Macra Claudia Anca

– Roșu Petru

– Dolean Sergiu

Art.4. Se convoacă Adunarea Generală a Acționarilor în data de 15.05.2014, ora 13.00, la sediul S.C. C.T.P. S.A., mun. Arad, Calea Victoriei, nr.35 b-37, sala de ședințe, cu următoarea ordine de zi:

– Aprobarea bilanțului contabil al societății pe anul 2013 și a contului de profit și pierdere la 31.12.2013;

– Aprobarea raportului de activitate al directorului general pentru anul 2013;

– Aprobarea Raportului administratorilor pentru anul 2013;

– Aprobarea raportului de audit financiar pentru anul 2013;

– Aprobarea repartizării profitului realizat în exercițiul financiar 2013 pe destinațiile legale;

– Aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor pe anul 2013;

– Aprobarea raportului comitetului de audit;

– Aprobarea raportului comitetului de nominalizare și remunerare privind remunerarea directorilor și administratorilor;

– Aprobarea criteriilor și obiectivelor de performanță pentru contractul de mandat al directorului general, aferente anului 2014.

În cazul în care prima ședință a Adunării Generale a Acționarilor nu se va putea ține, în conformitate cu art.16, alin.(6) din Actul Constitutiv al societății, aceasta se va întruni în data de 16.05.2014, ora 13:00 la sediul societăţii situat în Mun. Arad, Calea Victoriei nr.35b-37, sala de ședințe.

Art.5. Se aprobă cererea Directorului General privind efectuarea unui număr de șase zile din concediul de odihnă aferent anului 2013, începând cu data de 17.04.2014.

Art.6. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Acționarii S.C. C.T.P. S.A.;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

 

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

 

SECRETAR

Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 3 din 27.02.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.

   CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DECIZIA nr. 3 din 27.02.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, având în vedere:

  • referatul nr.1388/21.02.2014 emis de Serviciul Tehnic privind propunerile scoaterii din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului propriu, urmare inventarierii pe anul 2013;

  • referatul nr.1288/19.02.2014 emis de Serviciul Tehnic privind propunerile de casare aferente inventarului mijloacelor circulante;

  • referatul nr.1275/18.02.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 1.511,91 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii de executare silită a debitorului Hajnal Tiberiu-Gabriel;

  • referatul nr.1316/19.02.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 3.024,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Daly Prodcom S.R.L.;

  • referatul nr. 1367/20.02.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 300,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Resi Embrodery S.R.L.;

  • referatul nr. 1289/19.02.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 225,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a dizolvării S.C. Oloier Construct S.R.L. și radierea debitorului din Registrul Comerțului;

  • necesitatea aprobării Bugetului de Venituri și Cheltuieli al S.C. Compania de Transport Public S.A. pe anul 2014 de către A.G.A.

DECIDE

Art.1. Se aprobă scoaterea din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului propriu, urmare inventarierii pe anul 2013, în forma propusă.

Art.2. Se aprobă casările aferente inventarului mijloacelor circulante, în forma propusă.

Art.3. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 1.511,91 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii de executare silită a debitorului Hajnal Tiberiu-Gabriel.

Art.4. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 3.024,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Daly Prodcom S.R.L.

Art.5. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 300,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Resi Embrodery S.R.L.

Art.6. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 225,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a dizolvării S.C. Oloier Construct S.R.L. și radierea debitorului din Registrul Comerțului.

Art.7. Se convoacă Adunarea Generală a Acționarilor în data de 31.03.2014, ora 13.00, la sediul S.C. C.T.P. S.A., mun. Arad, Calea Victoriei, nr.35 b-37, sala de ședințe, având ca punct unic pe ordinea de zi ”Aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al S.C. Compania de Transport Public S.A. pe anul 2014”.

Art.8. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Acționarii S.C. C.T.P. S.A.;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

SECRETAR

Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 2 din 31.01.2014 a Consiliului de administratie al S.C. CTP ARAD S.A.


DECIZIA nr. 2 din 31.01.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, având în vedere:

  • Raportul de reevaluare întocmit de către evaluator autorizat Puican Beatrice Iunona, raport privind reevaluarea patrimoniului societății constând în clădiri, terenuri și construcții speciale.

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul de reevaluare a grupei I, imobilizări din patrimoniul societății. Reevaluarea se va înregistra în evidențele contabile ale societății la data de 31.12.2013.

Art.2. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

 

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

 

SECRETAR

Cons.jur. Godja Claudiu

Prin continuarea navigării pe acest site vă exprimați acordul pentru folosirea tehnologiei "cookies". mai mult detalii

Conform legislației europene în vigoare suntem obligați să vă informăm cu privire la folosirea tehnologiei "Cookies". Orice browser modern folosește această tehnologie, în principal pentru a vă asigura securitatea și pentru a reține opțiunile Dvs. personale folosite în procesul de navigare pe un site web. Totuși, există persoane sau entități care folosesc această facilitate, urmărindu-vă pe termen lung comportamentul de navigare on-line, ceea ce constituie, într-o opinie general acceptată în UE, o intruziune în intimitatea personală a vizitatorului.

Închide