Raportul comitetului de audit nr. 3618 / 09.05.2014

R A P O R T U L

COMITETULUI DE AUDIT

În cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A., societate administrată în sistem unitar, comitetul de audit a fost constituit prin Decizia nr.4 din 31.03.2014 emisă de consiliul de administrație, comitetul având următoarea componență:

– Faur Mariana Hortenzia

– Turjuc Viorel

– Onica Adela

Conform prevederilor art.34, alin.(3) din O.U.G. 109/2011 actualizată privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, comitetul de audit îndeplineşte atribuţiile prevăzute de art. 47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Comitetul de audit legal constituit, în îndeplinirea atribuțiunilor ce îi revin legat de reglementările menționate, și-a canalizat preocupările spre următoarele obiective:

a) monitorizarea procesului de raportare financiară;

b) monitorizarea eficacității sistemelor de control intern, de audit intern, şi de management al riscurilor din cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A.;

c) monitorizarea auditului statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate;

d) verificarea şi monitorizarea independenţei auditorului financiar extern.

În urma monitorizărilor și verificărilor efectuate, comitetul de audit a constatat următoarele:

Procesul de raportare financiară s-a desfășurat în mod corespunzător, cu respectarea prevederilor Ordinului nr.79/2014 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

 Urmare monitorizării eficacității sistemelor de control, comitetul de audit a constatat că acestea sunt structurate astfel:

Control financiar preventiv – acest sistem fiind organizat în conformitate cu prevederile O.G. 119/1999 cu modificările și completările ulterioare. Toate operațiunile și documentele ce se supun vizei CFP au fost vizate favorabil, neexistând refuzuri de viză în anul 2013.

Pentru anul 2013 responsabilitatea coordonării CFP a revenit d-nei. Francz Rozalia și începând cu 21.11.2013 d-nei. Boiangiu Daniela.

Societatea are elaborate norme de CFP tabel cu operațiunile și documentele supuse CFP. Trimestrial se întocmesc raportări cu numărul și valoarea operațiunilor supuse vizei, rapoarte care se transmit Mun. Arad – Biroul Societăți Comerciale.

Controlul Financiar de Gestiune

S.C. Compania de Transport Public S.A. are organizat și Controlul Financiar de Gestiune în conformitate cu prevederile H.G. nr.1151/2012. Pentru anul 2013 persoanele desemnate pentru executarea Controlului Financiar de Gestiune au fost dna. Francz Rozalia și alternativ dna. Ardelean Mirela. S-a constatat întocmirea unui plan anual de control precum și existența proceselor verbale de verificare trimestriale. Acestea s-au întocmit regulat și au fost supuse aprobării directorului general. Nu au fost constatate abateri de la legislație și normele contabile.

Audit Intern

În cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A. este înființat și funcționează Compartimentul de Audit Intern. Acest compartiment are în componența sa doi auditori, aceștia desfășurând activitățile de audit intern conform:

planului strategic multianual de audit intern aprobat prin decizia Consiliului de Administrație;

planului de audit intern anual aprobat prin decizia Consiliului de Administrație;

● Legea 672/2002 republicată, privind auditul public intern;

● H.G. nr.1086/11.12.2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern;

● Normele metodologice proprii aprobate de Consiliul de Administraţie al S.C. C.T.P. S.A. (Dec. nr.3/26.02.2008), revizuite.

Principalele tehnici şi instrumente utilizate în desfășurarea auditului intern:

  • interviul pentru lămurirea de aspecte legate de organizarea şi desfăşurarea activităţilor;

  • testarea pentru urmărirea detectării erorilor sau iregularităţilor;

  • eşantionarea pentru analiza întocmirii documentelor şi efectuarea plăţilor;

  • observarea fizică în vederea formării unei păreri proprii privind modul de întocmire şi emitere a documentelor;

  • liste de verificare pentru a stabili condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare domeniu auditabil;

  • liste de control;

  • chestionare;

  • FIAP-uri întocmite pentru fiecare disfuncţionalitate constatată.

Audit financiar extern

Prin Hotărârea nr.7 din 23.12.2013, Adunarea Generală a Acționarilor a numit auditorul financiar S.C. EUROAUDITORFIN CONSULTING S.R.L. în vederea auditării anului financiar 2013, contractul de audit fiind încheiat pe perioada ianuarie-mai 2014.

În urma verificărilor și monitorizărilor efectuate, comitetul de audit a constatat îndeplinirea cerinței privind independenţa auditorului financiar extern.

În conformitate cu Ordinul 109, S.C. Compania de Transport Public S.A. are îndeplinite obligațiile prevăzute de standardul riscurilor și are întocmite registrele riscurilor pentru toate compartimentele funcționale.

În ceea ce privește sistemul de management al riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, acesta a fost întocmit prin evaluarea locurilor de muncă de către S.C. INTENSIV SYA TRADING S.R.L., societate specializată și autorizată în acest domeniu.

De asemenea, comitetul de audit a constatat existența procedurilor pentru organizarea gestiunilor de valori materiale și bănești și a evidenței analitice și sintetice a elementelor patrimoniale. Organizarea gestiunilor de valori materiale și bănești este conformă cu Legea nr.22/1969, asigurându-se reflectarea în evidențele sintetice și analitice ale societății a tuturor elementelor patrimoniale.

În cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A. evidența contabilă a fost condusă în conformitate cu normele legale în vigoare, înregistrările fiind efectuate pe bază de documente justificative, fiind respectate principiile și metodele contabilității.

Societatea asigură conducerea, evidența și păstrarea tuturor registrelor obligatorii, cu respectarea modului de completare, păstrare și arhivare.

În conformitate cu prevederile art.51, alin.(1), lit.d) din O.U.G. 109/2011 actualizată privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, raportul comitetului de audit și raportul de audit anual, vor fi făcute publice pe pagina de internet a întreprinderii publice prin grija consiliului de administratie.

Comitetul de audit :

– Faur Mariana Hortenzia

– Turjuc Viorel

– Onica Adela

Raportul comitetului de nominalizare şi remunerare nr. 3481 / 05.05.2014 privind politica şi criteriile de remunerare a administratorilor şi directorilor

R A P O R T U L

COMITETULUI DE NOMINALIZARE ȘI REMUNERARE

privind

politica şi criteriile de remunerare a administratorilor şi directorilor

În cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A., societate administrată în sistem unitar, comitetul de nominalizare şi remunerare a fost constituit prin Decizia nr.4 din 31.03.2014 emisă de consiliul de administrație, comitetul având următoarea componență:

– Macra Claudia Anca

– Roșu Petru

– Dolean Sergiu

Conform prevederilor art.34, alin.(2) din O.U.G. 109/2011 actualizată privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, comitetul de nominalizare şi remunerare elaborează politica şi criteriile de remunerare a administratorilor şi directorilor și formulează propuneri privind remunerarea directorilor şi a altor funcţii de conducere.

POLITICA ȘI CRITERIILE DE REMUNERARE

  1. Politica și criteriile de remunerare a administratorilor

Politica şi criteriile de remunerare a administratorilor se bazează pe următoarele:

  • prevederile O.U.G. 109/2011 actualizată, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;

  • hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor S.C. Compania de Transport Public S.A. nr.6/07.09.2012, privind aprobarea și semnarea contractelor de administrație ale administratorilor, pentru perioada 07.09.2012 – 06.09.2016;

  • hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor S.C. Compania de Transport Public S.A. nr.7/07.09.2012, privind fixarea remuneraţiei lunare de ședință pentru administratori;

  • Contractele de administraţie ale administratorilor;

  • Planul de administrare al Consiliului de Administraţie pentru mandatul 2012-2016 care include strategia de administrare a Consiliului de Administraţie, plan aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr.9/20.12.2012;

POLITICA DE REMUNERARE A ADMINISTRATORILOR

Dezideratul principal al planului de administrare pentru S.C. Compania de Transport Public S.A. îl constituie asigurarea unor servicii publice de transport de bună calitate, în condiții de eficiență și eficacitate maximă, fără degradarea mediului înconjurator.

În dezvoltarea transportului public, C.T.P. prin administratorii săi va urmări realizarea următoarelor obiective :

Încurajarea transportului în comun pentru decongestionarea arterelor de circulaţie şi diminuarea poluării;

Creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor de transport public local de persoane;

Efectuarea demersurilor necesare finanţării de către autorităţile publice în vederea dezvoltării componentelor sistemului de transport public local;

Asigurarea în cât mai mare măsură a cerinţelor de deplasare a cetăţenilor în interiorul municipiului în funcţie de cererea de transport şi capacitatea disponibilă;

Realizarea unor programe de transport care să asigure dezvoltarea echilibrată şi eficientă, într-un mediu concurenţial real, a tuturor tipurilor de transport public local de persoane;

Asigurarea unui nivel ridicat de competitivitate în raport cu ceilalți operatori de pe piața liberă;

Extinderea şi modernizarea parcului de transport public existent, cu vehicule ecologice;

Stimularea folosirii tipurilor de mijloace de transport care asigură grade de poluare scăzute;

Dezvoltarea reţelei de transport public periurban (pentru zona metropolitană).

Pentru dezvoltarea durabilă a sistemului de transport local de călători, C.T.P. prin administratorii săi va susține parcurgerea a șase etape esenţiale, care se întrepătrund şi fără de care pot apărea probleme destul de mari în transportul local de călători, cu impact negativ asupra mobilităţii cetăţeanului şi asupra mediului înconjurător.

Aceste etape sunt:

a) Organizarea oraşului pentru asigurarea unui serviciu de transport local eficient.

Aceasta presupune alegerea rutelor de transport local de călători care să satisfacă cerinţele de mobilitate ale cetăţenilor. Pozitiv este faptul că acest proces este în plină desfăşurare, fiind în curs de derulare întocmirea unui “Studiu privind dezvoltarea reţelei de circulaţie în municipiul Arad“.

Principalul parametru ce este apreciat de client este durata călătoriei, de aceea, pentru micşorarea ei, oraşul trebuie pregătit şi cu căi proprii pentru mijloace de transport în comun de călători, comanda semafoarelor de către vehiculele de transport local, dirijarea circulaţiei cu prioritate pentru transportul local, şi trasee care să evite trecerile peste calea ferată cu bariere sau semibariere. Trebuie promovat conceptul de “mobilitate inteligentă”. Sistemele Inteligente de Transport (ITS) trebuie să devină o componentă obligatorie în Strategia de Dezvoltare a Transportului Urban.

În vederea susținerii parcurgerii acestei etape de organizare a oraşului, trebuie să se facă un management eficient al traficului şi cu prioritate pentru transportul local, salvare, pompieri, taximetre, etc., în care se urmăreşte satisfacerea acestor cerinţe.

b) Constituirea Autorităţii Metropolitane de Transport în Comun

Aceasta trebuie să gestioneze serviciul asigurând planificarea, respectiv finanţarea acesteia, cât şi accesul tuturor operatorilor de transport local autorizaţi. Din această formulă organizatorică ar trebui să facă parte:

  • Autorităţile locale;

  • Operatorii de transport local;

  • Reprezentanţii călătorilor (din cartiere, instituţii, şcoli, ONG-uri etc.)

Această etapă organizatorică presupune atât înţelegerea particularităţilor serviciului, cât şi atragerea de către CTP şi Autorităţile Locale a resurselor de finanţare, altele decât cele din venituri rezultate din vânzarea titlurilor de călătorie. Fondurile structurale și de coeziune, din care s-au alocat peste 8 miliarde EUR pentru transportul urban nepoluant în cursul prezentei perioade de planificare financiară, sunt o sursă de finanțare UE foarte importantă pentru investițiile în infrastructură și material rulant. Tema „Transporturi” din PC7 conține, pentru prima dată, o prioritate tematică consacrată mobilității urbane sustenabile. Autoritatea de transport public local, trebuie să analizeze toate rutele de transport pentru a aprecia cerinţele clientului și pentru a fi cât mai aproape de sistemul de transport “din poartă în poartă”.

c) Dotarea cu vehicule și modernizarea infrastructurii

Serviciul de transport local nu se poate realiza la un nivel de calitate corespunzător dacă nu există vehicule care trebuie să corespundă principiilor:

  • de apărare a mediului înconjurător,

  • de economie a energiei,

  • de confort,

  • de deservire a tuturor categoriilor de călători (inclusiv persoanele cu dizabilități).

Securitatea și confortul călătorului sunt principalele obiective ale acestei etape.

d) Colectarea veniturilor din vânzarea titlurilor de călătorie

Această etapă este deosebit de importantă în continuitatea şi stabilitatea serviciului de transport local. Ea se impune a se adapta continuu în funcţie de cerinţele clientului.

e) Controlul şi eficientizarea costurilor de exploatare

Fără o minimizare a cheltuielilor și o maximizare a veniturilor, nu se poate vorbi de un serviciu continuu, sigur, stabil.

Experienţa a arătat că atunci când un sistem se deteriorează sub un anumit nivel, cheltuielile de menţinere (supravieţuire) vor fi mai mari la sfârşitul duratei de viaţă decât atunci când sistemul este menţinut în stare bună până la atingerea unui prag de eficienţă.

f) Pregătirea şi perfecţionarea personalului

În contractul dintre operator și client, personalul de bord este de fapt executantul contractului. Dacă acesta nu respectă principiul satisfacerii clientului, drept cheie a calităţii serviciului, atunci atractivitatea şi chiar utilitatea serviciului sunt puse sub semnul întrebării.

Transportul urban trebuie să atragă şi să menţină personal cu înaltă calificare. Programele de formare, de exemplu şofatul ecologic, poate îmbunătăţi competenţele personalului din transportul în comun şi poate reduce emisiile de CO2 şi poluarea.

Această etapă este definitorie pentru stabilitatea și continuitatea serviciului de transport local, indiferent de câte vehicule dispune acest serviciu din punct de vedere operaţional.

Pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor cuprinse în planul de administrare și aplicarea strategiei de administrare în mandatul 2012-2016 așa cum au fost acestea aprobate prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr.9/20.12.2012, comitetul de nominalizare şi remunerare consideră oportună aplicarea unei politici de remunerare a administratorilor constând doar într-o îndemnizație lunară fixă, reprezentând procent din îndemnizaţia Directorului General al S.C. Compania de Transport Public S.A., pentru exercițiul financiar în curs.

CRITERII DE REMUNERARE A ADMINISTRATORILOR

În cadrul exercității funcției în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, membrii Consiliului de Administraţie ce au fost desemnați prin Hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor nr.6/07.09.2012, respectiv nr.3/30.04.2013, beneficiază de o remuneraţie lunară de ședință în cuantum de 20% din îndemnizaţia Directorului General al S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, pentru exercițiul financiar în curs, așa cum a fost stabilită prin contractele de administraţie încheiate cu fiecare dintre aceștia.

  1. Politica și criteriile de remunerare a directorului general

Politica şi criteriile de remunerare a directorului general se bazează pe următoarele:

  • prevederile O.U.G. 109/2011 actualizată, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;

  • decizia Consiliului de Administrație al S.C. Compania de Transport Public S.A. nr.14/14.11.2012, privind numirea în funcția de Director General al S.C. Compania de Transport Public S.A. a doamnei MARIANA BIRĂU, aprobarea contractului de mandat al directorului general și delegarea unor competențe ale Consiliului de Administrație către directorul general;

  • decizia Consiliului de Administrație al S.C. Compania de Transport Public S.A. nr.14/14.11.2012, privind stabilirea remunerației lunare brute a Directorului General;

  • Contractul de mandat al directorului general, nr.9545/14.11.2012;

  • Planul de management nr.1719/25.02.2013 întocmit de Director General și aprobat de Consiliul de Administraţie prin Decizia nr.2/28.02.2013;

  • Criteriile și obiectivele de performanță care fac parte din BVC al societății – grad de îndeplinire.

POLITICA DE REMUNERARE A DIRECTORULUI GENERAL

Directorul general are misiunea de a îndeplini obiectivele propuse de către Consiliul de Administraţie şi anume:

  • Realizarea veniturilor prin:

    • Urmărirea zilnică a încasărilor;

    • Organizarea eficientă a activității de control;

    • Identificarea de activități suplimentare care să fie realizate de către societate.

  • Încadrarea cheltuielilor în limita bugetului aprobat şi reducerea acestora printr-o eficientizare a activităţii;

  • Realizarea obiectivelor propuse în lista de investiţii;

  • Urmărirea și creșterea nivelului calitativ al serviciilor prestate;

  • Îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță aferente contractului de mandat;

  • Centrarea societății pe nevoile călătorilor, pentru a oferi servicii de transport public la un nivel cât mai ridicat;

  • Perfecționarea profesională continuă a angajaților.

De asemenea, Directorul General trebuie să manifeste o preocupare permanentă pentru asigurarea veniturilor salariale pentru întreg personalul, îmbunătățirea condițiilor de muncă, respectarea disciplinei de muncă, creșterea productivității muncii, protejarea patrimoniului societății și respectarea prevederilor standardelor de calitate și aplicarea lor la nivelul întregii societăți.

Pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor cuprinse în planul de administrare și îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță aferente contractului de mandat așa cum au fost acestea aprobate, comitetul de nominalizare şi remunerare consideră oportună aplicarea unei politici de remunerare a directorului general constând doar într-o îndemnizație lunară fixă.

CRITERII DE REMUNERARE A DIRECTORULUI GENERAL

În cadrul exercității funcției în vederea îndeplinirii obiectivelor cuprinse în planul de administrare și în condițiile îndeplinirii criteriilor și obiectivelor de performanță aferente contractului de mandat așa cum au fost acestea aprobate, Directorul General beneficiază de o remunerație lunară brută în cuantum de 7.000,00 lei, așa cu s-a stabilit de către Consiliul de Administrație prin Decizia nr.14 din 14.11.2012.

Pentru anul 2013, criteriile și obiectivele de performanță au fost îndeplinite în fiecare lună. Situația lor a fost prezentată și aprobată de către Consiliul de Administrație al societății.

  1. Politica și criteriile de remunerare a directorilor executivi

Conform structurii organizatorice a societății, conducerea executivă este angajată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată având statut de salariați cu normă întreagă, salariul fiind stabilit în urma negocierii individuale cu directorul general.

Conducerea executivă coordonează activitatea din cadrul societății conform specificului funcției (tehnic, financiar-contabil, exploatare) așa cum se regăsește în obiectul de activitate al acesteia, în regulamentul de organizare și funcționare precum și în regulamentul intern. Se urmărește exploatarea judicioasă a parcului din dotare, încadrarea în consumurile specifice și asigurarea transportului de persoane conform graficelor de circulație, realizarea indicatorilor prevăzuți în BVC-ul aprobat anual, precum și realizarea indicatorilor de performanță.

De asemenea, conducerea executivă are obligația de a manifesta o preocupare permanentă pentru asigurarea veniturilor salariale pentru întreg personalul, îmbunătățirea condițiilor de muncă, respectarea disciplinei de muncă, creșterea productivității muncii, protejarea patrimoniului societății și respectarea prevederilor standardelor de calitate și aplicarea lor la nivelul întregii societăți.

În conformitate cu prevederile art.39, alin.2 din O.U.G. 109/2011 actualizată privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, politica şi criteriile de remunerare a administratorilor şi directorilor în cadrul sistemului unitar, sunt făcute publice pe pagina de internet a întreprinderii publice prin grija consiliului de administratie.

Comitetul de nominalizare şi remunerare

– Macra Claudia Anca

– Roșu Petru

– Dolean Sergiu

1913 – 2013 – Centenarul căii ferate Arad – Podgoria

 

A. Prezentare generală

 

Calea ferată cu ecartament metric Arad + podgoria (CFAP) a fost construită în 1905 – 1906, ca şi o cale ferată locală, la iniţiativă privată a unor oameni de afaceri care au fondat o secietate pe acţiuni cu dreptul de” a înfiinţa şi exploata o reţea locală de transport pe cale ferată.”

La 11 noiembrie 1906 are loc deschiderea oficială a CFAP.

Calea ferată construită asigura o relaţie de transport între localităţile aflate în aealul cuprins între localitatile Radna (Lipova) şi Pâncota, cu un centru de ramificare în localitatea Ghioroc, spre municipiul Arad. Lungimea totală a căii ferate era de 58 km.cale simpla.

Dotările specifice căi ferate formate din remize la capetele de linie, platforme de parcare, un depou de întreţinere şi reparaţii în municipiul Arad, un depou de întreţinere în localitatea Ghioroc. Deasemenea erau construite spaţii de depozitare, magazii de mărfuri şi sedii administrative pentru personalul propriu. În municipiul Arad a fost construită o gară cu peroane acoperite, iar în localităţile din traseu (şase centre de comune şi două oraşe)au funcţionat hălţi cu deviatoare care permiteau intersectarea trenurilor,unele din ele utilizate si astazi pe traseul Arad-Ghioroc.

Dotarea cu material rulant a cuprins automotoare cu tracţiune benzoelectrică pe patru osii cu motoare Dion Buton pentru actionarea generatorului de curent continu,tractiunea se realiza pe axele din spate.Automotoarele au fost utilizate până în 1913.Deasemenea exista şi un parc de vagoane de călători şi transport marfă atât vagoane platformă cât şi închise, parte din acestea se pastreaza si astazi.

Succesul comercial al acestei căi ferate şi solicitarile de transport tot mai mari au făcut ca administraţia căii să aibă în vedere creşterea capacităţii de transport şi confort, fapt ce a impus adoptarea tracţiunii electrice, tehnică revoluţionară aflată la început.de drum. În condiţiile date de sporirea capacităţii de producere a curentului electric de către Societatea Anonimă de Electricitate din Arad, care dispunea deja de turbine cu abur cu o putere de 11.500 CP şi generatoare de curent alternativ cu o tensiune de 2.100V, se trece la pregătirea electrificării liniei. Lucrarile au loc între anii 1911 1913, se execută pozarea stilpilor de beton armat prefabricati, de montare a reţelei de contact, a substaţiei de redresare din Ghioroc (păstrată şi astăzi) şi la achiziţia de automotoare electrice. de la firma GANZ Budapesta

Anul 1913 este consemnat ca şi începuturile trecţiunii electrice în ţară, CFAP fiind prima cale ferată electrificată din sudestul Europei şi a opta din lume, fapt ce situează Aradul în rândul localităţilor cu o dezvoltare tehnologică de vârf, dezvoltare asigurată atât de industriile care funcţionau aici, cât şi de prospera agricultură a localităţilor riverane a căror produse erau valorificate nu numai în Arad şi erau transportate pe această cale ferată.

 

B. Detalii tehnice şi economice de exploatare

 

Electrificarea a fost posibilă prin realizarea unei reţele de contact cu dublă izolaţie (premieră) cu fir de contact din cupru (80 mmp) montat pe stâlpi de beton prefabricaţi (stâlpii au fost primele construcţii de beton prefabricat din ţară).

Între Arad şi Ghioroc pe aceşti stâlpi a fost montat cablu trifazat de 15 KV care alimentasubstaţia de redresare din Ghioroc. de la cetrala din Arad Până în 1925, reţeaua de contact la tensiunea de 1500 Vcc era alimentată de la un grup rotativ (motor generator), în 1925 s-a montat un redresor cu vapori de mercur, care există şi astăzi.

Materialul rulant de tracţiune era fost format din 15 automotoare Ganz cu 45 locuri (cl I + cl II) cu o putere de 4 x 45 KW (fiecare axă avea acţionare proprie). Vagoanele erau dotate cu frâne duble, cuiluminat si încălzire electrică puteau fi cuplate electric intre ele astfel încât să se remorcheze un număr sporit de vagoane.

Vagoanele de transport călători erau în număr de 22 din care 11 unităţi proveneau din transformarea vechilor automotoare benzo – electrice, vagoanele au fost construite si ulterior adaptate la fabrica Johan Weitzer din Arad.

Vagoanele de marfă, în număr de 29, constau din 5 vagoane acoperite tip Ga de 10 tone, 20 vagoane platformă deschise tip IK şi 4 vagoane deschise de 10 tone tip Ks.

Cu aceste dotări CFAP a realizat conform statisticilor( exemplu)

 

 

an 1930

an 1940

Număr de trenuri (curse)

13.290

13.874

Total kilometri parcurşi

238.060

245.333

Călători transportaţi

455.419

683.179

Mărfuri (tone)

24.800

21.580

Venit pe Km (lei)

305.961

286.903

Cheltuieli pe Km (lei)

276.474

263.460

 

C. Aspecte organizatorice şi de administrare a CFAP

 

1905 – 1918. Calea ferată Arad – Podgoria a funcţionat ca societate pe acţiuni, cu acţionariatul atras la înfiinţare

1918 – 1948. Calea ferată trece în proprietatea "Creditului pentru Întreprinderi Electrice – Roman"

1948 – 1983. Calea ferată este nationalizat, preluată si administrata de Regionala CFR Timisoara

1983 (1 ian ) Calea ferata este preluata de catre IJTL Arad ( actual CTP )

1983 – 1991. Partea de linie funcţională între Pâncota şi Radna este exploatată de către I.J.T.L. Arad (actual S.C. C.T.P. S.A)

În octombrie 1991 se sistează activitatea pe traseul Radna – Pâncota ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a cai de rulare pentru siguranţa circulaţie, traseul fiind preluat de autobuze. În prezent, în locaţia din Ghioroc (depou), este iniţiat un muzeu în care se regăsec parte din dotările de baza a acestei căi ferate: materialul rulant (în parte refăcut), instalaţii tehnologice precum şi o expoziţie de fotografii amenajată în sala substaţiei de redresori, care are echipamentele originale din 1913., deasemenea incinta depoului pastreaza atit calea de rulare cit si reteaua de contact in forma si cu elementele constructive ailor 1905-1913

 

 

Material redactat CTP Arad

 

25 oct 2013

 

 


 

Galerie de imagini

 

 

 

 

Privacy Preference Center

Close your account?

Your account will be closed and all data will be permanently deleted and cannot be recovered. Are you sure?

Prin continuarea navigării pe acest site vă exprimați acordul pentru folosirea tehnologiei "cookies". mai mult detalii

Conform legislației europene în vigoare suntem obligați să vă informăm cu privire la folosirea tehnologiei "Cookies". Orice browser modern folosește această tehnologie, în principal pentru a vă asigura securitatea și pentru a reține opțiunile Dvs. personale folosite în procesul de navigare pe un site web. Totuși, există persoane sau entități care folosesc această facilitate, urmărindu-vă pe termen lung comportamentul de navigare on-line, ceea ce constituie, într-o opinie general acceptată în UE, o intruziune în intimitatea personală a vizitatorului.

Închide