ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA UNUI ADMINISTRATOR al S.C. Compania de Transport Public S.A. 2013 – 2016

Documente atasate: Declaratie pe proprie raspundere.pdf    Declaratie de consimtamant.pdf


ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA UNUI ADMINISTRATOR

 

al S.C. Compania de Transport Public S.A.

2013 – 2016

 

1. Pot candida pentru funcția de administrator (membru al consiliului de administrație), persoanele care îndeplinesc următoarele condiții :

 

Condiții generale :

 

  • are experiență în activitatea de administrare/management a/al unor întreprinderi publice profitabile sau a/al unor societăți comerciale profitabile în domeniul de activitate al societății comerciale;

  • are cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând spațiului Economic European și domiciliul în Romania;

  • cunoaste limba română, scris și vorbit;

  • are varsta minimă reglementată de prevederile legale;

  • are capacitate deplină de exercițiu;

  • îndeplinește condițiile de studii, de vechime și celelalte condiții specifice potrivit cerințelor funcției.

 

Condiții specifice :

 

– studii superioare absolvite cu diplomă de licență, sau echivalent;

– vechime în specialitate de minim 1 an;

competențe manageriale, tehnice și personale.

Condiții restrictive :

Nu pot fi administratori persoanele care potrivit legii sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiunile prevăzute la art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificarile și compeltările ulterioare.

 

2. Criteriile de selecție a candidaților pentru funcția de membru al consiliului de administrație :

 

  • numirea și înlocuirea membrilor consiliului de administrație se face exclusiv de către adunarea generală a acționarilor;

  • membrii consiliului de administrație vor fi desemnați de către adunarea generală a acționarilor, la propunerea acționarilor;

  • propunerile vor fi făcute în baza unei selecții prealabile efectuate de o comisie de specialitate în recrutarea resurselor umane;

  • propunerile de candidați ce au fost admiși în urma selecției prealabile pentru funcțiile de membri ai consiliului de administrație vor fi supuse votului acționarilor în cadrul adunării generale a acționarilor;

  • membrii consiliului de administrație vor deveni acele persoane, propuse pentru a fi alese în consiliul de administrație, care cumulează cele mai multe voturi acordate din partea acționarilor;

  • în dreptul fiecărui candidat, acționarii vor menționa numărul de voturi acordate;

  • fiecare acțiune deținută, dă dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor;

  • persoanele care au obținut cele mai multe voturi în cadrul adunării generale a acționarilor vor forma consiliul de administrație.

Cel puțin unul dintre membrii consiliului de adminsitrație trebuie să aibă studii economice și experiență în domeniul economic, contabilitate, de audit sau financiar de cel puțin 5 ani.

Nu pot fi selectați mai mult de 2 membri din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice.

Membrii consiliului de administrație nu pot face parte din mai mult de 5 consilii de administrație ale regiilor autonome sau societăților comerciale.

 

3. Candidații pentru funcția de administrator (membru în consiliul de administrație) trebuie să îndeplineasca condițiile impuse la pct.1, mai sus menționat, pentru ca dosarul de candidat să poată fi declarat eligibil.

Locul și perioada de înscriere. Depunerea dosarelor:

 

Candidații pentru funcția de administrator, vor depune până la data de 15.03.2013, ora 14,00 la registratura societății S.C. Compania de Transport Public S.A., cu sediul în Municipiul Arad, Calea Victoriei nr. 35b-37, următoarele documente :

  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor, ale altor documente care să certifice efectuarea unor specializări și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;

  • copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor;

  • cazier judiciar sau o declarație pe proprie răspundere prin care candidatul va confirma că nu se află într-una din situaţiile prevăzute la art. 6 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice ori că nu a suferit o condamnare pentru o infracțiune legată de conduita profesională;

  • curriculum vitae (format european);

  • declarație pe proprie răspundere care să confirme acordul candidatului de a se procesa datele sale personale în scopul realizării procedurii de recrutare și selecție, precum și acordul de a permite comisiei verificarea informațiilor furnizate.

  • un dosar plic.

Modelele declarațiilor solicitate vor fi disponibile pe pagina de internet a societății, www.ctparad.ro

 

COMISIA DE SPECIALITATE ÎN RECRUTAREA RESURSELOR UMANE (numita de C.A. prin Decizia nr.1 din 30.01.2013) :

 

Macra Claudia Anca – Președintele comisiei ______________

 

– Claudiu Godja – Consilier juridic, specialist resurse umane ______________

Daniela Ștefănaș – Inspector resurse umane (serviciul resurse umane) ___________

 

Vizat expert recrutare resurse umane 

Anunt pentru selectia directorului general CTP Arad S.A.

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA

 

DIRECTORULUI GENERAL

al S.C. Compania de Transport Public S.A.

 

 

 

1. Criterii de selecție.

 

Poate candida pentru funcția de Director General al S.C. Compania de Transport Public S.A., persoana care îndeplinește următoarele condiții :

 

Condiții generale :

 

  • are experiență de minim 10 ani în activitatea de administrare/ management/conducere a/al unor întreprinderi publice sau a/al unor societăți comerciale în domeniul transportului de persoane;

  • are cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând spațiului Economic European și domiciliul în Romania;

  • cunoaste limba română, scris și vorbit;

  • are varsta minimă reglementată de prevederile legale;

  • are capacitate deplină de exercițiu;

  • îndeplinește condițiile de studii, de vechime și celelalte condiții specifice potrivit cerințelor funcției;

  • este aptă din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcției.

 

Condiții specifice :

 

– studii superioare tehnice de lungă durată în domeniul auto sau material feroviar rulant, absolvite cu diplomă de licență;

– studii de masterat în domeniul managementului firmei;

– vechime în muncă în specialitatea tehnică auto sau material feroviar rulant de minim 3 ani;

– vechime în activitatea de administrare/management/conducere a/al unor întreprinderi publice profitabile sau a/al unor societăți comerciale profitabile în domeniul transportului de persoane, de minim 10 ani;

competențe manageriale, tehnice și personale.

nu pot candida pentru funcția de Director General al S.C. Compania de Transport Public S.A., persoanele care potrivit legii sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiunile prevăzute la art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificarile și completările ulterioare.

 

2. Procedurile de selecție și numire a Directorului General al S.C. Compania de Transport Public S.A. :

 

  • numirea şi revocarea Directorului General se face exclusiv de către Consiliul de Administrație;

  • Directorul General va fi numit de către Consiliul de Administrație, la propunerea comisiei pentru stabilirea criteriilor de selecție și evaluarea candidaților;

  • propunerile vor fi făcute în baza unei selecții prealabile efectuate de comisia de specialitate împreună cu expertul independent, persoană juridică specializată în recrutarea resurselor umane;

  • propunerile de candidați ce au fost admiși în urma selecției prealabile pentru funcția de Director General al S.C. Compania de Transport Public S.A. vor fi supuse votului administratorilor în cadrul ședinței Consiliului de Administrație;

  • Director General va deveni acea persoană, propusă pentru a fi aleasă în funcția de Director General, care cumulează cele mai multe voturi acordate din partea administratorilor.

 

3. Candidații pentru funcția de Director General al S.C. Compania de Transport Public S.A. trebuie să îndeplineasca condițiile impuse la pct.1, mai sus menționat.

În acest sens candidații pentru funcția de Director General, vor depune până la data de 29.10.2012, ora 14,00 la registratura societății S.C. Compania de Transport Public S.A., cu sediul în Municipiul Arad, Calea Victoriei nr. 35b-37, următoarele documente :

  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor, ale altor documente care să certifice efectuarea unor specializări și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;

  • copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor;

  • aviz psihologic (apt psihologic) pentru exercitarea unei funcții de conducere, aviz emis de un psiholog autorizat, precum și profilul psihologic al candidatului. În urma evaluării psihologice, se va identifica nivelul de competență psihologică atins de subiect în funcție de solicitările specifice activității profesionale desfășurate, ieșind la iveală atât aspectele forte, cât și cele nevralgice, elaborându-se astfel profilul psihologic.

  • cazier judiciar sau o declarație pe proprie răspundere prin care candidatul va confirma că nu se află într-una din situaţiile prevăzute la art. 6 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice ori că nu a suferit o condamnare pentru o infracțiune legată de conduita profesională;

  • curriculum vitae (format european);

  • declarație pe proprie răspundere care să confirme acordul candidatului de a se procesa datele sale personale în scopul realizării procedurii de recrutare și selecție, precum și acordul de a permite comisiei verificarea informațiilor furnizate.

  • un dosar plic.

  • modelele declarațiilor solicitate vor fi disponibile pe pagina de internet a societății, www.ctparad.ro

 

COMISIA DE SPECIALITATE ÎN RECRUTAREA RESURSELOR UMANE (numita de C.A. prin Decizia nr.11 din 17.09.2012) :

 

 

Macra Claudia Anca – Președintele comisiei ______________

 

Claudiu Godja – Consilier juridic, specialist resurse umane ______________

Daniela Ștefănaș – Inspector resurse umane ______________

 

 

Vizat expert recrutare resurse umane

 

 

______________________

 

Anunt privind selectia membrilor Consiliului de Administratie ai SC CTP ARAD SA 2012-2016

 

1. Pot candida pentru funcțiile de membri ai consiliului de administrație, persoanele care îndeplinesc următoarele condiții :

 

Condiții generale :

 

  • are experiență în activitatea de administrare/management a/al unor întreprinderi publice profitabile sau a/al unor societăți comerciale profitabile în domeniul de activitate al societății comerciale;

  • are cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând spațiului Economic European și domiciliul în Romania;

  • cunoaste limba română, scris și vorbit;

  • are varsta minimă reglementată de prevederile legale;

  • are capacitate deplină de exercițiu;

  • îndeplinește condițiile de studii, de vechime și celelalte condiții specifice potrivit cerințelor funcției.

 

Condiții specifice :

 

– studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență, sau echivalent;

– vechime în specialitate de minim 1 an;

– competențe manageriale, tehnice și personale.

– nu pot fi administratori persoanele care potrivit legii sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiunile prevăzute la art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificarile și compeltările ulterioare.

 

2. Criteriile de selecție a candidaților pentru funcțiile de membri ai consiliului de administrație :

 

  • numirea și înlocuirea membrilor consiliului de administrație se face exclusiv de către adunarea generală a acționarilor;

  • membrii consiliului de administrație vor fi desemnați de către adunarea generală a acționarilor, la propunerea acționarilor;

  • propunerile vor fi făcute în baza unei selecții prealabile efectuate de o comisie de specialitate în recrutarea resurselor umane;

  • propunerile de candidați ce au fost admiși în urma selecției prealabile pentru funcțiile de membri ai consiliului de administrație vor fi supuse votului acționarilor în cadrul adunării generale a acționarilor;

  • membrii consiliului de administrație vor deveni acele persoane, propuse pentru a fi alese în consiliul de administrație, care cumulează cele mai multe voturi acordate din partea acționarilor;

  • în dreptul fiecărui candidat, acționarii vor menționa numărul de voturi acordate;

  • fiecare acțiune deținută, dă dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor;

  • persoanele care au obținut cele mai multe voturi în cadrul adunării generale a acționarilor vor forma consiliul de administrație.

Cel puțin unul dintre membrii consiliului de adminsitrație trebuie să aibă studii economice și experiență în domeniul economic, contabilitate, de audit sau financiar de cel puțin 5 ani.

Nu pot fi selectați mai mult de 2 membri din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice.

Membrii consiliului de administrație nu pot face parte din mai mult de 5 consilii de administrație ale regiilor autonome sau societăților comerciale.

 

3. Candidații pentru funcțiile de membri în consiliul de administrație trebuie să îndeplineasca condițiile impuse la pct.1, mai sus menționat.

În acest sens candidații pentru funcțiile de membri ai consiliului de administrație, vor depune până la data de 05.09.2012, ora 14,00 la registratura societății S.C. Compania de Transport Public S.A., cu sediul în Municipiul Arad, Calea Victoriei nr. 35b-37, următoarele documente :

  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor, ale altor documente care să certifice efectuarea unor specializări și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;

  • copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor;

  • cazier judiciar sau o declarație pe proprie răspundere prin care candidatul va confirma că nu se află într-una din situaţiile prevăzute la art. 6 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice ori că nu a suferit o condamnare pentru o infracțiune legată de conduita profesională;

  • curriculum vitae (format european);

  • declarație pe proprie răspundere care să confirme acordul candidatului de a se procesa datele sale personale în scopul realizării procedurii de recrutare și selecție, precum și acordul de a permite comisiei verificarea informațiilor furnizate.

  • un dosar plic.

  • modelele declarațiilor solicitate vor fi disponibile pe pagina de internet a societății, www.ctparad.ro

 

COMISIA DE SPECIALITATE ÎN RECRUTAREA RESURSELOR UMANE (numita de C.A. prin Decizia nr.10 din 14.08.2012) :

 

– Eliza Barbura – Președintele comisiei ______________

 

– Claudiu Godja – Consilier juridic, specialist resurse umane ______________

– Daniela Ștefănaș – Inspector resurse umane (serviciul resurse umane) ___________

 

 

Vizat expert recrutare resurse umane

 

 

______________________

 

 

Prin continuarea navigării pe acest site vă exprimați acordul pentru folosirea tehnologiei "cookies". mai mult detalii

Conform legislației europene în vigoare suntem obligați să vă informăm cu privire la folosirea tehnologiei "Cookies". Orice browser modern folosește această tehnologie, în principal pentru a vă asigura securitatea și pentru a reține opțiunile Dvs. personale folosite în procesul de navigare pe un site web. Totuși, există persoane sau entități care folosesc această facilitate, urmărindu-vă pe termen lung comportamentul de navigare on-line, ceea ce constituie, într-o opinie general acceptată în UE, o intruziune în intimitatea personală a vizitatorului.

Închide