DECIZIA nr. 5 din 29.04.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.

 CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DECIZIA nr. 5 din 29.04.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. întrunit statutar în data de 29.04.2014, având în vedere:

  • raportul nr.3278/25.04.2014 emis de Director General privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna aprilie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna mai 2014;

  • raportul nr.3234/24.04.2014 emis de Serviciul Resurse Umane privind negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Unitate pe anii 2013-2015 în ce privește salarizarea personalului din cadrul societății;

  • referatul nr.3079/16.04.2014 emis de Serviciul Tehnic, privind propunerea de transfer din domeniul public concesionat de către CLM către S.C. C.T.P. S.A. a unor mijloace fixe;

  • referatul nr.3035/15.04.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 958,04 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a finalizării Planului de distribuire și Raportului final al procedurii falimentului debitorului S.C. Cora Intertrans S.R.L.

  • referatul nr.2742/03.04.2014 emis de Serviciul Comercial, privind propunerea de modificare a regulamentului privind organizarea și desfășurarea procedurilor în vederea atribuirii contractelor de închiriere pentru spațiile aflate în proprietatea C.T.P.

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul directorului general privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice.

Art.2. Se aprobă limitele salarizării personalului din cadrul S.C. Compania de Transport Public S.A. stabilite în cadrul negocierii Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Unitate pe anii 2013-2015.

Art.3. Se avizează transferul din domeniul public concesionat de către CLM către S.C. C.T.P. S.A. a unor mijloace fixe (11 buc. stâlpi racord pod Micalaca), conform anexă.

Art.4. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 958,04 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a finalizării Planului de distribuire și Raportului final al procedurii falimentului debitorului S.C. Cora Intertrans S.R.L.

Art.5. Se aprobă modificarea regulamentului privind organizarea și desfășurarea procedurilor în vederea atribuirii contractelor de închiriere pentru spațiile aflate în proprietatea C.T.P., după cum urmează:

– la art. 4. alin.(1) se adaugă lit.c) cu următorul cuprins ”Atribuire directă”

– se introduce un nou articol, respectiv art.181, cu următorul conținut:

”(1) Procedura de atribuire directă se aplică numai în cazul în care în urma desfășurării procedurii de licitație publică deschisă conform prezentului regulament nu au fost depuse oferte pentru respectivul spațiu.

(2) Procedura de atribuire directă nu impune utilizarea niciunei forme de publicitate, această procedură considerându-se a fi îndeplinită prin desfășurarea anterioară a procedurii de licitație publică deschisă.

(3) Ofertantul are obligația de a depune o cerere scrisă prin care să precizeze durata închirierii, aceasta neputând fi mai mică de 30 de zile dar nici mai mare de 6 luni.

(4) Prețul chiriei va fi prețul de pornire stabilit prin Decizie de Consiliul de Administrație și publicat în cadrul procedurii de licitație publică deschisă desfășurată anterior.

(5) În cadrul procedurii de atribuire directă, ofertantul trebuie să prezinte:

a.) numele persoanei fizice/denumirea persoanei juridice ce dorește închirierea;

b.) datele persoanei fizice/juridice ce dorește închirierea, și copie certificată a documentului de identitate/C.U.I.;

c.) datele de identificare ale spațiului care se dorește a fi închiriat;

d.) certificat fiscal sau declarație pe propria răspundere care să ateste că ofertantul nu are datorii la bugetul local și de stat precum și faptul că nu se află în reorganizare sau faliment;

(6) Contractul de închiriere va fi semnat de îndată ce comisia de atribuire a contractului de închiriere constată îndeplinirea tuturor cerințelor de la pct.(5).”

Art.6. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

 

Vizat pentru legalitate

Cons.jur. Godja Claudiu

Convocator nr. 3171/23.04.2014 pentru sedinta C.A. din 29.04.2014 ora 12:00

C O N V O C A T O R

Preşedintele Consiliului de Administraţie al S.C. COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A., cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35B-37, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Arad cu nr. J02/680/1995, convoacă şedinţa Consiliului de Administraţie, în data de 29.04.2014, ora 12:00, la sediul societăţii, cu următoarea

ORDINE DE ZI

  1. Aprobarea raportului directorului general privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna aprilie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna mai 2014;

  1. Informare privind negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Unitate pe anul 2014 în ce privește salarizarea personalului din cadrul societății;

  1. Aprobarea transferului din domeniul public concesionat de către CLM către S.C. C.T.P. S.A. a unor mijloace fixe;

  1. Aprobarea trecerii pe costuri a sumei de 958,04 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a finalizării Planului de distribuire și Raportului final al procedurii falimentului debitorului S.C. Cora Intertrans S.R.L.;

  1. Diverse.

Prezentul convocator se comunică membrilor Consiliului de Administraţie, directorului general, Biroului Societăți Comerciale din cadrul Primăriei Arad și se publică pe site-ul societății (www.ctparad.ro).

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia-Anca

DECIZIA nr. 4 din 31.03.2014

 CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DECIZIA nr. 4 din 31.03.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. întrunit statutar în data de 31.03.2014, având în vedere:

  • raportul nr.2491/27.03.2014 emis de Director General privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna martie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna aprilie 2014;

  • referatul nr.2355/24.03.2014 emis de Serviciul Tehnic privind propunerile scoaterii din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului C.L.M. Arad și patrimoniului propriu, urmare inventarierii pe anul 2013;

  • cererea nr.2584/31.03.2014 emisă de Director General privind efectuarea unui număr de șase zile din concediul de odihnă aferent anului 2013, începând cu data de 17.04.2014.

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul directorului general privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice (anexe la prezenta).

Art.2. Se aprobă scoaterea din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului C.L.M. Arad și patrimoniului propriu al C.T.P., urmare inventarierii pe anul 2013, în forma propusă (anexă la prezenta).

Art.3. În cadrul consiliului de administrație se constituie comitetul de audit, respectiv comitetul de nominalizare și remunerare în următoarea componență:

  1. Comitetul de audit:

– Faur Mariana Hortenzia

– Turjuc Viorel

– Onica Adela

  1. Comitetul de nominalizare și remunerare:

– Macra Claudia Anca

– Roșu Petru

– Dolean Sergiu

Art.4. Se convoacă Adunarea Generală a Acționarilor în data de 15.05.2014, ora 13.00, la sediul S.C. C.T.P. S.A., mun. Arad, Calea Victoriei, nr.35 b-37, sala de ședințe, cu următoarea ordine de zi:

– Aprobarea bilanțului contabil al societății pe anul 2013 și a contului de profit și pierdere la 31.12.2013;

– Aprobarea raportului de activitate al directorului general pentru anul 2013;

– Aprobarea Raportului administratorilor pentru anul 2013;

– Aprobarea raportului de audit financiar pentru anul 2013;

– Aprobarea repartizării profitului realizat în exercițiul financiar 2013 pe destinațiile legale;

– Aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor pe anul 2013;

– Aprobarea raportului comitetului de audit;

– Aprobarea raportului comitetului de nominalizare și remunerare privind remunerarea directorilor și administratorilor;

– Aprobarea criteriilor și obiectivelor de performanță pentru contractul de mandat al directorului general, aferente anului 2014.

În cazul în care prima ședință a Adunării Generale a Acționarilor nu se va putea ține, în conformitate cu art.16, alin.(6) din Actul Constitutiv al societății, aceasta se va întruni în data de 16.05.2014, ora 13:00 la sediul societăţii situat în Mun. Arad, Calea Victoriei nr.35b-37, sala de ședințe.

Art.5. Se aprobă cererea Directorului General privind efectuarea unui număr de șase zile din concediul de odihnă aferent anului 2013, începând cu data de 17.04.2014.

Art.6. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Acționarii S.C. C.T.P. S.A.;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

 

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

 

SECRETAR

Cons.jur. Godja Claudiu

Convocator nr. 2426/25.03.2014 pentru sedinta C.A. din 31.03.2014 ora 12:00

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

C O N V O C A T O R

Preşedintele Consiliului de Administraţie al S.C. COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A., cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35B-37, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Arad cu nr. J02/680/1995, convoacă şedinţa Consiliului de Administraţie, în data de 31.03.2014, ora 12:00, la sediul societăţii, cu următoarea

ORDINE DE ZI

  1. Raportul directorului general privind activitatea societății, situaţia datoriilor și stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna martie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna aprilie 2014;

  1. Aprobarea scoaterii din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului C.L.M. și patrimoniului propriu, urmare inventarierii pe anul 2013;

  1. Constituirea comisiilor de audit, respectiv de nominalizare și remunerare, conform prevederilor art.34, pct.(1) din O.U.G. nr.109/2011;

  1. Convocarea ședinței A.G.A. pentru luna mai cu următoarea ordine de zi:

– Aprobarea bilanțului contabil al societății pe anul 2013 și a contului de profit și pierdere la 31.12.2013;

-Aprobarea raportului de activitate al directorului general pentru anul 2013;

– Aprobarea Raportului administratorilor pentru anul 2013;

– Prezentarea raportului de audit financiar pentru anul 2013;

– Aprobarea repartizării profitului realizat în exercițiul financiar 2013 pe destinațiile legale;

– Aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor pe anul 2013;

– Aprobarea raportului anual al privind remunerația directorilor și administratorilor.

Prezentul convocator se comunică membrilor Consiliului de Administraţie, directorului general, Biroului Societăți Comerciale din cadrul Primăriei Arad și se publică pe site-ul societății (www.ctparad.ro).

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia-Anca

DECIZIA nr. 3 din 27.02.2014 a Consiliului de administratie al C.T.P. Arad S.A.

   CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DECIZIA nr. 3 din 27.02.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, având în vedere:

  • referatul nr.1388/21.02.2014 emis de Serviciul Tehnic privind propunerile scoaterii din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului propriu, urmare inventarierii pe anul 2013;

  • referatul nr.1288/19.02.2014 emis de Serviciul Tehnic privind propunerile de casare aferente inventarului mijloacelor circulante;

  • referatul nr.1275/18.02.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 1.511,91 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii de executare silită a debitorului Hajnal Tiberiu-Gabriel;

  • referatul nr.1316/19.02.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 3.024,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Daly Prodcom S.R.L.;

  • referatul nr. 1367/20.02.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 300,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Resi Embrodery S.R.L.;

  • referatul nr. 1289/19.02.2014 emis de Oficiul Juridic, privind propunerea de trecere pe costuri a sumei de 225,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a dizolvării S.C. Oloier Construct S.R.L. și radierea debitorului din Registrul Comerțului;

  • necesitatea aprobării Bugetului de Venituri și Cheltuieli al S.C. Compania de Transport Public S.A. pe anul 2014 de către A.G.A.

DECIDE

Art.1. Se aprobă scoaterea din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului propriu, urmare inventarierii pe anul 2013, în forma propusă.

Art.2. Se aprobă casările aferente inventarului mijloacelor circulante, în forma propusă.

Art.3. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 1.511,91 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii de executare silită a debitorului Hajnal Tiberiu-Gabriel.

Art.4. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 3.024,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Daly Prodcom S.R.L.

Art.5. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 300,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Resi Embrodery S.R.L.

Art.6. Se aprobă trecerea pe costuri a sumei de 225,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a dizolvării S.C. Oloier Construct S.R.L. și radierea debitorului din Registrul Comerțului.

Art.7. Se convoacă Adunarea Generală a Acționarilor în data de 31.03.2014, ora 13.00, la sediul S.C. C.T.P. S.A., mun. Arad, Calea Victoriei, nr.35 b-37, sala de ședințe, având ca punct unic pe ordinea de zi ”Aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al S.C. Compania de Transport Public S.A. pe anul 2014”.

Art.8. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Acționarii S.C. C.T.P. S.A.;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

SECRETAR

Cons.jur. Godja Claudiu

DECIZIA nr. 2 din 31.01.2014 a Consiliului de administratie al S.C. CTP ARAD S.A.


DECIZIA nr. 2 din 31.01.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, având în vedere:

  • Raportul de reevaluare întocmit de către evaluator autorizat Puican Beatrice Iunona, raport privind reevaluarea patrimoniului societății constând în clădiri, terenuri și construcții speciale.

DECIDE

Art.1. Se aprobă raportul de reevaluare a grupei I, imobilizări din patrimoniul societății. Reevaluarea se va înregistra în evidențele contabile ale societății la data de 31.12.2013.

Art.2. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

 

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

 

SECRETAR

Cons.jur. Godja Claudiu

Convocator nr. 1390/21.02.2014 pentru sedinta C.A. din 27.02.2014 ora 12:00

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

C O N V O C A T O R

Preşedintele Consiliului de Administraţie al S.C. COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A., cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35B-37, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Arad cu nr. J02/680/1995, convoacă şedinţa Consiliului de Administraţie, în data de 27.02.2014, ora 12:00, la sediul societăţii, cu următoarea

ORDINE DE ZI

  1. Informare privind situaţia datoriilor societăţii;

  1. Informare privind stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna februarie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna martie 2014;

  1. Aprobarea scoaterii din uz a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului C.L.M. și patrimoniului propriu, urmare inventarierii pe anul 2013;

  1. Aprobarea casărilor aferente inventarului mijloacelor circulante;

  1. Aprobarea trecerii pe costuri a sumei de 1.511,91 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii de executare silită a debitorului Hajnal Tiberiu-Gabriel;

  1. Aprobarea trecerii pe costuri a sumei de 3.024,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Daly Prodcom S.R.L.;

  1. Aprobarea trecerii pe costuri a sumei de 300,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Resi Embrodery S.R.L.;

  1. Aprobarea trecerii pe costuri a sumei de 225,00 lei, sumă rămasă nerecuperată ca urmare a închiderii procedurii falimentului debitorului S.C. Oloier Construct S.R.L.;

  1. Convocarea ședinței A.G.A. pentru luna aprilie și stabilirea ordinii de zi;

  1. Diverse.

Prezentul convocator se comunică membrilor Consiliului de Administraţie, directorului general, Biroului Societăți Comerciale din cadrul Primăriei Arad și se publică pe site-ul societății (www.ctparad.ro).

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia-Anca

DECIZIA nr. 1 din 29.01.2014

DECIZIA nr. 1 din 29.01.2014

Consiliul de Administraţie al S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, având în vedere:

  • Materialul nr.565 din 24.01.2014 cu privire la gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general pentru luna noiembrie 2013 conform contractului de mandat;

  • Referatul nr.566/24.01.2014 emis de Serviciul Financiar Contabil privind modelul de deviz terți și decont intern aplicabil pentru 2014.

  • Referatul nr.614/27.01.2014 emis de Serviciul Resurse Umane, privind modificarea organigramei societății;

  • Referatul nr.613/27.01.2014 emis de Oficiul Juridic privind modificarea Regulamentului Intern.

DECIDE

Art.1. Se aprobă gradul de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general pentru luna noiembrie 2013, conform contractului de mandat.

Art.2. Se aprobă modelul de deviz terți și decont intern aplicabil pentru 2014, în forma propusă.

Art.3. Se aprobă modificarea organigramei societății începând cu 01.02.2014, în forma propusă.

Art.4. Se aprobă modificarea Regulamentului Intern, în forma propusă.

Art.5. Prezenta Decizie se va publica pe site-ul societății și se va comunica cu:

  • Primăria Municipiului Arad – Biroul Societăți Comerciale;

  • Persoanele, Serviciile și Compartimentele interesate.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia Anca

SECRETAR

Cons.jur. Godja Claudiu

Convocator nr. 637/28.01.2014 pentru sedinta C.A. din 31.01.2014 ora 12:00

C O N V O C A T O R

Preşedintele Consiliului de Administraţie al S.C. COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A., cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35B-37, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Arad cu nr. J02/680/1995, convoacă şedinţa Consiliului de Administraţie, în data de 31.01.2014, ora 12:00, la sediul societăţii, cu următoarea

ORDINE DE ZI

  1. Aprobarea raportului de reevaluare a grupei I, imobilizări din patrimoniul societății;

Prezentul convocator se comunică membrilor Consiliului de Administraţie, directorului general, Biroului Societăți Comerciale din cadrul Primăriei Arad și se publică pe site-ul societății (www.ctparad.ro).

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia-Anca

Convocator nr. 554/24.01.2014 pentru sedinta C.A. din 29.01.2014 ora 12:00

C O N V O C A T O R

Preşedintele Consiliului de Administraţie al S.C. COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A., cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35B-37, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Arad cu nr. J02/680/1995, convoacă şedinţa Consiliului de Administraţie, în data de 29.01.2014, ora 12:00, la sediul societăţii, cu următoarea

ORDINE DE ZI

  1. Informare privind situaţia datoriilor societăţii;

  1. Informare privind stadiul efectuării achiziţiilor publice pe luna ianuarie 2014 precum și cele ce se preconizează a se efectua în luna februarie 2014;

  1. Aprobarea gradului de realizare a obiectivelor și criteriilor de performanță ale directorului general pentru luna noiembrie 2013, conform contract mandat;

  1. Aprobarea modelului de deviz terți și decont intern aplicabil pentru 2014;

  1. Aprobarea organigramei societății începând cu 01.02.2014;

  1. Aprobarea modificării Regulamentului Intern;

  1. Diverse.

Prezentul convocator se comunică membrilor Consiliului de Administraţie, directorului general, Biroului Societăți Comerciale din cadrul Primăriei Arad și se publică pe site-ul societății (www.ctparad.ro).

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Macra Claudia-Anca

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support